Lucrările pe teritoriul României la gazoductul Iași-Ungheni au fost finalizate

Lucrările pe teritoriul României la gazoductul Iași-Ungheni au fost finalizate
Publicat: 07/01/2014, 18:47

Lucrările principale pe teritoriul României la gazoductul dintre România și Republica Moldova pe ruta Iași-Ungheni au fost finalizate, se arată într-un comunicat transmis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), titularul proiectului.

„Consorțiul format din HABAU PPS Pipeline Systems-INSPET-IPM-Partners România s-a încadrat în graficul agreat și, la sfârșitul lunii decembrie 2013, s-au încheiat lucrările principale de pe teritoriul României la gazoductul Iași – Ungheni”, potrivit ANRM.

Instituția menționează că în perioada următoare vor avea loc mai multe verificări și probe privind funcționarea în condiții de siguranță, lucrări care presupun curățirea conductelor, probe de presiune, interconectarea cu sistemul de transport.

Proiectul este dezvoltat în baza unui acord încheiat între ministerele Economiei din România și Republica Moldova și are ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale din cele două țări.

Premierul Victor Ponta a participat, în august 2013, în Republica Moldova, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor, alături de premierul Iurie Leancă și comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.

Ponta declara la 31 august că gazoductul va fi finalizat în decembrie, răspunzând unei întrebări legate de faptul că șantierul respectiv ar fi abandonat și că a dispărut conducta adusă la inaugurare.

Aflat pe șantierul gazoductului, unde nu a găsit niciun muncitor, președintele Traian Băsescu afirma în septembrie 2013 că lucrările nu pot fi finalizate la termen, în decembrie, ci poate în februarie.

Consorțiul care construiește conducta de gaze, format din companiile Habau PPS Pipeline Systems -Austria, Inspet și IPM-Partners (România), a arătat că va respecta termenul contractual pentru execuția „firului principal” al conductei, stabilit pentru 20 decembrie.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Alertă pe Otopeni. Un avion cu 153 de pasageri a declarat urgență la bord după...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
David Popovici câştigă medalia de bronz a probei olimpice de 100 metri liber
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Se elimină plata în numerar. Devine obligatoriu în România. Schimbarea pregătită de Guvern
Lidia Buble, apariție incredibilă în Capitală. Prinsă atunci când se aștepta mai puțin
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Premieră mondială: Bebelușii din Australia primesc un tratament pentru alergie la arahide